RSS
 

Un rege de oțel pentru România!

11 May

10 mai – Ziua Regelui sau Ziua Regalității, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la București și este încoronat ca domnitor al României, România devine regat

Prin voința liberă a națiunii, ales ca principe al României, mi-am părăsit fără ezitare patria și familia pentru a da curs chemării poporului român, care-mi încredințează destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român…Astăzi cetățean pașnic, mâine, dacă va fi nevoie, soldat cu arma în mână, de-acum înainte vom avea același destin, fie el fericit, fie el dureros. Începând cu această clipă suntem un trup și suflet. Să credeți în mine așa cum cred eu în voi. Acesta a fost răspunsul Regelui Carol I la cuvântul de salut al președintelui Camerei Deputaților.

Prințul Carol I, născut la 20 aprilie 1839, al doilea copil al lui Karl Anton Hohenzollern Sigmaringen și al Stephaniei de Beauharnais, înrudit cu Napolean al III-lea și cu regele Prusiei, este unul din cei doi domnitori care marchează prima modernitate a românilor, este omul de la care a pornit totul: Familia Regală, statul modern, țara independentă și suverană.

Prin alegerea unui principe străin românii au voit să înlăture certurile interne pentru domnie și, în același timp, să-și consolideze statul abia constituit, sperând la dobândirea deplinei independențe. Astfel odată cu investirea sa, singurul țel al principelui Carol I a fost ca să facă mare România și fericit poporul ei. La câteva zile de la preluarea domniei, principele Carol I a emis către poporul român o proclamație cu următorul cuprins:

“Români!

De la sosirea mea printre voi mi-au venit din toate colțurile noii mele patrii scrisori de felicitare și de bunvenit, care mă întăresc în credința că voința căreia m-am conformat a fost adevărata voință a întregii națiuni. Un mare număr dintre acestea mi-a fost trimis când încă mă găseam în sânul familiei; și v-ați gândit până și la ziua mea de naștere și mi-ați trimis urările voastre. Aș fi dorit să vă pot răspunde fiecăruia în parte, și atunci ați fi văzut că sunt alături de fiecare dintre voi; dar cum acest lucru nu este posibil, vă rog să luați aceste puține cuvinte ca pe expresia sentimentelor mele pentru voi toți.

Români!

La chemarea voastră mi-am părăsit patrie și familie; și am făcut acest lucru pentru că vă cunosc istoria, dorințele și suferințele. Am venit deoarece pentru mine vocea unei națiuni este sfântă. Și dacă această națiune are un trecut glorios cum este al vostru, un trecut care i-a dat forța să lupte așa cum ați luptat voi pentru a vă cuceri un viitor demn de acest trecut, atunci vocea acestei națiuni este pentru mine o adevărată voce a lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care am părăsit tot ce mi-a fost drag. Răspundeți iubirii și afecțiunii mele, căci eu mi-am părăsit patria numai ca să vă asigur vouă una mare și liberă. Și n-a devenit ea oare leagănul urmașilor mei?

Români!

Căldura cu care mă primiți printre voi este pentru mine o dovadă că eu pentru voi sunt într-adevăr ”binevenit”. Mă voi strădui neîncetat să-mi păstrez acest titlu. Să-mi fiți alături prin iubire și încrederea voastră! Nimic fără Dumnezeu! Este deviza familiei mele. Dumnezeu a spus: ajută-te singur, și eu te voi ajuta. Să ne ajutăm deci singuri, români, și Dumnezeu cu siguranță ne va fi si el alături!”

Cu maturitate bărbătească, disciplinat, călit în arta războiului, abil diplomat, ofițer cu o largă apreciere în rândul propriilor soldați, principele a dat dovadă de a lungul timpului de judecată calmă, dar fermă, simț al datoriei, noblețe a gândirii, cântărire nepărtinitoare a persoanelor și situațiilor, neînfricat și statornic, niciodată răzbunător ba chiar lesne iertător față de dușmanii săi, harnic și neobosit, neclintit în atașamentul față de cei pe care i-a identificat ca prieteni.

Dimitrie Sturza recunoscând importanța și necesitatea istorică a principelui pentru România menționa: „Prin preluarea conducerii, Carol I a salvat România de la războiul civil și a ajutat-o să nu cadă în prăpastia pe marginea căreia se afla aproape fără speranță. ”Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui Rege european, România a dobândit instituții, modernitate şi statornicie. Astfel înconjurat de o strălucită pleiadă de oameni politici: I.C.Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, P. P. Carp, Lascăr Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Carol a făcut istorie la propriu. Beneficiind de cea mai lungă domnie din istoria românilor (1866-1914), Carol I, Regele de oțel, a lăsat urmașului său o Românie cu o modernă rețea feroviară, cu cel mai lung pod din Europa (podul de la Cernavodă), cu un port funcțional amenajat la Constanța și cu o reședință de vară la Peleș, demnă de oricare țară modernă europeană. Cu sprijinul său au activat și au modernizat învățământul Spiru Haret, administrația – Vasile Lascăr, iar apărarea națională – Nicolae Filipescu. Obsesia lui Carol pentru infrastructură, linii ferate, poduri, porturi, clădiri publice a dus şi la o preocupare constantă pentru învăţământul tehnic.

După proclamarea Regatului, după 1881, statul român a dorit să îşi instruiască singur inginerii, arhitecţii, medicii, profesorii de care avea nevoie. Un exemplu, în 1897, regele Carol I inaugurează Biblioteca Universităţii Tehnice, astăzi, de la Iaşi. Într-o scrisoare adresată Preşedintelui Consiliului de Miniştri – document ce poate fi considerat un adevărat act de întemeiere regele Carol, îşi declara “dorinţa de a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă”.

Și tot el este cel care la 23 august 1881, promulgă Decretul nr. 2134, prin care se autorizează deschiderea și funcționarea în urbea Brăila, a bibliotecii și a museului științific.

De asemenea Bucureștii, care se înfățișau călătorului din 1866 ca un sat mai mare cu pretenții de urbe, erau în 1914 orașul Ateneului, al Palatului Poștelor, al Palatului CEC, al Palatului Sturdza, al Cercului Militar Național, al hotelului Athenee Palace și nu în ultimul rând al nou-construitului Palat Regal.Regele Carol I a primit numeroase distincții din partea altor șefi de stat. Din partea împăratului Wilhelm al II-lea a primit, în 1909, bastonul de feldmareșal al armatei germane, iar în 1912, țarul Nicolae al II-lea i-a conferit bastonul de mareșal al armatei ruse.

Declanșarea Primul Război Mondial i-a provocat regelui o puternică emoție, deoarece Consiliul de Coroană convocat de acesta la 21 iulie, la castelul Peleș, a stabilit neutralitatea țării, în ciuda faptului că monarhul își exprimase dorința de a participa alături de Tripla Alianță.

Carol I se stinge din viață la 10 octombrie 1914, după o lungă suferință, fiind îngropat la mănăstirea Curtea de Argeș.

Pentru o documentare mai amănunțită referitoare la regele Carol, Casa Regală și influența acestora în România, vă puteți documenta dintr-o serie de cărți care dezbat acest subiect pe larg și pe care le puteți regăsi în colecțiile Secției de Împrumut pentru Adulți, accesând adresa: https://toread.bjbraila.ro/opac .

Surse:

1. Amintiri despre regele Carol I. Editate după volumele de memorii consemnate de Mite Kremnitz și cu o introducere de Sidney Whitman, Ed. Meteor Publishing, 2014

2. Un Hohenzollern în România: Carol I, Ion Bulei, Ed. Meteor Press, 2018

3. Regele Carol I al României, Paul Lindenberg, Ed. Humanitas, 20034.

4. https://www.descopera.ro/mara…/descopera-istoria-romanilor

Mihaela Lungu, bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply