RSS
 

Vladimir Găitan aniversat la Mediatecă

03 Feb

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la nașterea actorul Vladimir Găitan (2 feb. 1947, Suceava – 10 nov. 2020, București). Deși și-ar fi dorit să devină geolog, dar din motive independente de el nu a reușit, a urmat sfatul unui bun prieten de a-și încerca șansele la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.

Timid și fără conștiința propriului talent, a avut totuși determinarea de a munci suficient de mult încât să fie admis primul la secția de actorie. Înalt, chipeș și impunător, dar și foarte serios și conștiincios, a fost remarcat încă din timpul studenției şi distribuit în filme astfel încât, la finalul facultății avea deja câteva filme în care jucase roluri principale.

Primul film a fost “Reconstituirea”, care a rămas de referință pentru cariera sa. A colaborat cu Sergiu Nicolaescu, jucând în multe dintre filmele regizate de acesta, cu toate că prefera teatrul.

A jucat zeci de roluri la Teatrul de Comedie și Teatrul “Nottara”, teatre la care a activat la un moment dat și ca director. A jucat și în seriale de televiziune.S-a stins din viață la 73 de ani, lăsând în urmă amintiri frumoase şi exemplul unei vieți trăite cu modestie şi demnitate.

Pentru cei care vor să şi-l amintească, au la dispoziţie prin intermediul Mediatecii o parte dintre filmele în care a jucat.

Vă așteptăm!

Irina Ene, bibliotecar

 
No Comments

Posted in Diverse

 

Leave a Reply