Pe 22 aprilie se împlinesc 105 ani de la naşterea cunoscutului violonist și dirijor american Yehudi Menuhin (22 aprilie 1916, New York – 12 martie 1999, Berlin). Curiozitatea și pasiunea pentru vioară și le-a manifestat de mic, primele lecții luându-le la vârsta de 4-5 ani: ”Muzica ne este dăruită odată cu existența. Un prunc plânge, gângurește sau vorbește cu propria-i voce și nu are decât un pas de făcut ca să cânte. (…) Am învățat să iubesc muzica mai înainte de a o putea afirma; abia știam să scriu și să citesc când am primit materia primă a artei mele; foarte de timpuriu am simțit o adevărată uimire luând vioara și, dându-i glas, am comunicat cu alții și am putut exprima gândurile și sentimentele marilor compozitori.”
Susținut de familie, primul pas l-a făcut cu un profesor din vecinătatea casei, a doua încercare a fost cu Louis Persinger, ajungând apoi la Sigmund Anker și la George Enescu, animat fiind de dorința de a însufleți notele și de a atinge un vibrato perfect, ceea ce a obținut după mulți ani de exerciții, la maturitate.”Enescu a fost lumina ce a călăuzit viața mea ca om și muzician.” (Yehudi Menuhin) Fiind fascinat de personalitatea lui Enescu, văzând în el un ”maestru suprem”, Menuhin îl abordează cu nonșalanță, după cum însuși mărturisește în ”Călătorie neterminată”, reușind să devină elevul acestuia (1927).
Acest fapt a fost definitoriu pentru evoluția sa artistică, prilej cu care a ajuns în România, de care l-au legat amintiri frumoase. A revenit ulterior, pentru a concerta (1946).
Dincolo de pasiunea pentru artă, muzicianul a fost interesat și de alte domenii (politică, psihologie și filozofie), fiind deseori implicat în apărarea cauzelor umanitare, ecologice și ale drepturilor omului. De la prima vioară de jucărie, făcută din metal, care l-a dezamăgit profund și până la ultima, cu ambiție, perseverență și muncă asiduă, având șansa de a fi îndrumat de mari muzicieni, care să-l inspire, Yehudi Menuhin și-a dovedit din plin talentul, argument în acest sens stând cariera sa muzicală lungă și prodigioasă.
Rubrică: Irina Ene și Steluța Buzdugan, bibliotecari.